Gigi Corsicanu’, atac devastator la Dan Șucu: „Rapid nu e al lui. Dumnealui este trecător aici. Ai venit în casa noastră, respectă religia noastră! Noi suntem aici din tată în fiu”

Gigi Corsicanu', atac devastator la Dan Șucu: „Rapid nu e al lui. Dumnealui este trecător aici. Ai venit în casa noastră, respectă religia noastră! Noi suntem aici din tată în fiu”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Corsicanu’, unul dintre liderii suporterilor rapidiști, nu s-a putut abține și l-a atacat pe omul cu banii din Giulești, Dan Șucu, acționarul majoritar al clubului.

Gigi Corsicanu’, atac devastator la Dan Șucu: „Rapid nu e al lui”

Vestea că italianul Cristiano Bergodi va fi noul antrenor la Rapid în locul lui Adrian Mutu i-a revoltat pe suporterii din Giulești în contextul în care Marius Șumudică, preferatul tribunelor, este liber de contract.

Gigi Corsicanu’ i-a bătut obrazul lui Dan Șucu, dând de înțeles că acționarul majoritar din Giulești nu ține cont de suporterii Rapidului și de principiile acestora care datează de zeci de ani.

„Datoria mea morală față de suporterii Rapidului este să le spun adevărul, nu am vrut să intru să se supere domnul Șucu. Am avut o discuție cu dânsul mai devreme și mi-a spus că nu îl vrea pe Șumudică.

Domnul Șucu, prin ceea ce face acum, vrea să schimbe tradiția Rapidului. Noi avem tradiția asta de 50-60-70 de ani, când vine adversarul în Giulești să tremure. Domnul Șucu încearcă să ne schimbe și mă deranjează. Îl respectăm, dar trebuie să respecte și dânsul istoria, tradiția Rapidului, conceptul nostru. Lucrurile sunt mult mai profunde.

Cei care vin să conducă sunt trecători. Dan Șucu pleacă, noi suntem aici din tată în fiu. Vine în casa noastră, trebuie să respecte religia noastră.

La Rapid, o mare parte din bugetul clubului e asigurat de suporteri. Eu pentru o lojă plătesc 30 de mii de euro. Cred că prețurile astea sunt la Barcelona și Borussia Dortmund. Sponsorii vin pentru suporteri, pentru nebunii din tribună. Domnul Șucu are beneficii datorită nouă, suporterilor”, a spus Gigi Corsicanu’, la Digi Sport.

Dan Șucu era înțeles deja de mult timp cu Cristiano Bergodi

Gigi Corsicanu’ a dezvăluit că Dan Șucu ar fi luat decizia de a-l numi pe Cristiano Bergodi chiar dinainte ca Adrian Mutu să primească ofertă de la Neftchi Baku.

„Decizia cu Bergodi cred că e luată de mult timp, nu de acum. Cu mult înainte (n.r. de oferta de la Neftchi Baku). Bergodi era în așteptare, cred că de asta nici nu și-a prelungit contractul cu Sepsi”, a mai spus Gigi Corsicanu’.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de muncă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de…
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Un gigant auto francez mută locuri de muncă din UK în Bucureşti. În ce departament se vor face angajări
Un gigant auto francez mută locuri de muncă din UK în Bucureşti. În ce departament se vor face angajări
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
Ce face pentru bani văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Cea mai bună din Bucureşti. Mario a scăpat de pedeapsa uriaşă
Ce face pentru bani văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Cea mai bună din Bucureşti. Mario a scăpat de pedeapsa uriaşă
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
Lumea filmului este în zi de doliu. Marea actriță ne-a părăsit: Odihnește-te, mamă!
Lumea filmului este în zi de doliu. Marea actriță ne-a părăsit: Odihnește-te, mamă!
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul. Ce au descoperit
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul.…
×